HappyColon

PROFIL METABOLIC TIP 2 (tipul carnivor)

Alimentele pe care le mâncăm sunt combustibilul folosit de “motorul” organismul nostru. Celulele noastre transformă acest combustibil în energie ce va fi folosită în procesele metabolice pentru a ne menţine în viaţă şi sănătoşi. Dar, ca orice motor, corpul nostru are nevoie de un tip anume de combustibil pentru a funcţiona optim, aşa cum un motor pe benzină funcţionează cu benzină, iar unul diesel cu motorină. Dacă foloseşti combustibilul greşit, motorul se va strica.

La fel şi corpul nostru este condiţionat genetic de un anumit tip de mâncare, cu un anumit raport al nutrienţilor astfel încât să funcţioneze la capacitate maximă pentru a-şi menţine sănătatea şi starea de bine. Altfel, dacă vom folosi constant tipul “greşit” de mâncare pentru corpul nostru, vom ajunge să avem o serie de problem de sănătate, iniţial minore, dar care se pot agrava în timp: oboseală cronică, durere de cap, indigestie, constipaţie, creştere în greutate, etc.

Un exemplu foarte bun este cel al eschimoşilor: alimentaţia lor este bazată aproape în excusivitate pe carne şi mari cantităţi de grăsime, în timp ce carbohidraţii sunt în cantitate foarte mică, aproape inexistenţi. Acest model de alimentaţie este foarte diferit de modele “ideale” expuse în manualele de nutriţie, dar eschimoşii au nevoie să mănânce în acest fel pentru a se menţine sănătoşi. Metabolismul lor este programat genetic pentru a folosi un asemenea tip de alimentaţie.

Profilul metabolic defineşte modul în care organismul fiecăruia dintre noi reacţionează la diverşi nutrienţi. Persoane cu profiluri metabolice diferite reacţionează diferit la acelaşi nutrient. Spre exemplu, o personă poate lua un supliment cu potasiu sau poate mânca o portocală (bogată în potasiu), iar acest lucru duce la alcalinizarea pH-ului corpului, cu un efect sedativ, în tip ce o altă persoană, cu un alt profil metabolic, poate consuma aceleaşi lucruri, iar rezultatul să fie unul de acidificare şi cu efect stimulant.

Profilul dvs metabolic este unul de tip 2

PROFIL METABOLIC TIP 2 (tipul carnivor)

Profilul metabolic tip 2 are tendinţa de a arde carbohidraţii prea repede, dar fără a produce energia necesară organismului. O dietă bogată în carbohidraţi nu este potrivită pentru acest profil metabolic. În schimb este recomandată o dietă bogată în proteine şi grăsimi ce va echilibra procesele biochimice şi va normaliza producţia de energie.

Deseori, corpul tău însuşi “cere” alimente bogate în proteine atunci când îţi este poftă de ceva sărat sau de ceva gras.

De aceea masa ta ar trebui să fie compusă în cea mai mare parte din proteine, iar raportul nutrienţilor să fie următorul:

  • 50% proteine
  • 20-30% glucide
  • 20-30% grăsimi

Cea mai bună sursă de proteine pentru tine este carnea slabă, închisă la culoare precum carnea de vită, oaie, raţă, carnea închisă la culoare de curcan şi pui (pulpele), somon, ton, etc. În ceea ce priveşte grăsimile din alimentaţie, alege grăsimile “bune” care se găsesc în seminţe şi nuci, uleiuri vegetale, carnea de peşte.

Alimente pe care ar trebui să le consumi cel mai des

Carne:

  • Vită/viţel
  • Raţă
  • Gâscă
  • Vânat
  • Miel/oaie
  • Porc
  • Organe (ficat, rinichi, inimă, creier)

Peşte/fructe de mare:

  • Somon
  • Ton
  • Sardine
  • Hering
  • Păstrăv
  • Creveţi
  • Calamari
  • Scoici
  • Midii

Vegetale şi legume

  • Sparanghel
  • Ţelină
  • Conopidă
  • Ciuperci
  • Spanac
  • Mazăre
  • Fasole
  • Linte
  • Năut

Fructe

  • Avocado
  • Banane
  • Măsline
  • Mere
  • Pere

Lactate

  • Lactate integrale – brânză, brânză cottage, iaurt, lapte

Seminţe/nuci

  • Toate sunt OK

Cereale

  • Amaranth
  • Triticale
  • Hrişcă

Grăsimi

  • Toate sunt OK, preferabil uleiuri vegetale

Deserturi

  • Îngheţată
  • Cheesecake
  • Patiserie

Băuturi

  • Apă
  • Suc de legume
  • Ceaiuri (negru, verde, infuzii de plante)

 

 

 

 

3 Comments to "PROFIL METABOLIC TIP 2 (tipul carnivor)"

  1. ghinea says:

    multumesc pentru orofilul care mi l-ati facut ,mi se potriveste in totalitate

  2. Luminita says:

    Multumesc, se potriveste. O seara buna !

  3. nicolae eleonora says:

    Va multumesc se potriveste

Leave a Reply

Adresa de email nu va fi afisata. Required fields are marked *

Mai sănătoasă, mai frumoasă